Monday, December 11, 2006

MARGARINA SI CANCERUL

MARGARINA, UN ALIMENT CARE RĂSTOARNĂ ORICE REGULĂ A NUTRIŢIEI

Margarina a apărut în timpul celui de-al doilea război mondial, când untul se găsea tot mai greu. O echipă de cercetători americani a avut atunci ideea să ia diverse uleiuri vegetale, să le încălzească la 150° C, şi să le adauge hidrogen în prezenţa unor catalizatori de nichel, ca să se întărească. A fost obţinut un produs alb, asemănător cu untul ca şi consistenţă şi cu ... plasticul ca structură moleculară, adică margarina.

De atunci - timp de 50 de ani - , margarina s-a „îmbogăţit” cu coloranţi, cu vitamine sintetice, mai nou cu aromatizanţi artificiali, care o fac să miroasă a lapte mai tare decât laptele. Aceasta este mica poveste a margarinei – un amestec de grăsimi asemănătoare cu cele din alimentele prăjite mult timp, greu de transformat de către organism în energie. Atunci când aceste grăsimi sunt metabolizate de către organism, au „darul” să încurce o mulţime de procese naturale. Sunt încorporate în membrana celulelor sistemului imunitar, împiedicând activitatea acestora. Aceasta înseamnă sensibilitate mai mare la infecţii, la intoxicaţii, la CANCER. Cercetări clinice - care s-au întins mulţi ani la rând, subiecţii consumatori de margarină fiind observaţi cu atenţie – arată că nu există mijloc mai eficient de paralizare a sistemului imunitar decât consumul de margarină sau de alimente PRĂJITE. Pătrunse în organism, pe lângă faptul că solicită excesiv ficatul pentru a fi metabolizate, grăsimile din margarină iau locul anumitor substanţe naturale care au rolul de a curăţa pereţii vaselor de sânge, ceea ce înseamnă sclerozarea acestora, cu rezultate nefaste pentru inimă, creier, sistemul circulator per ansamblu. De asemeni, consumul frecvent şi constant de margarină favorizează formarea de depozite de grăsime pe talie şi pe fese, precum şi apariţia celulitei. Nutriţioniştii spun că margarina răstoarnă orice regulă a nutriţiei. Structura naturală a uleiurilor este o „cis”, iar în cazul margarinei - prin hidrogenare – se transformă în structură „trans”, care este una sclerozantă. Aceste grăsimi sunt foarte dăunătoare, deoarece nu pot fi „arse” de către organism. Ele se depozitează în ţesuturi şi acoperă membrana celulelor sistemului imunitar, paralizându-l. Dacă lipseşte structura naturală „cis”, membranele noastre celulare captează aceste uleiuri cu structură „trans” şi degenerează. Astfel, nu se mai fac schimburile ionice la nivel celular, iar celula, în final, MOARE.

Prin urmare, nu este bine să consumăm margarină, aspect de luat în calcul în special la copii, pentru că acest aliment – de orice firmă ar fi preparat – degenerează şi sclerozează toate ţesuturile. Din fericire, margarina are destui substituienţi naturali, care nu numai că o înlocuiesc cu succes, ci şi ajută la eliminarea efectelor sale nefaste. Untul românesc este mai bun decât cel din import, deoarece este mult mai puţin procesat şi denaturat. Uleiurile obţinute prin procesare la rece (de floarea-soarelui, măsline, arahide, susan etc.) duc la scăderea colesterolului şi curăţă vasele de sânge.

No comments: